DRISPSS

Centrul de cercetare în științe politice, relații internaționale și studii europene

Spre pagina centrului

Misiunea Centrului de Cercetare în Științe Politice, Relaţii Internaţionale și Studii Europene este aceea de a organiza și impulsiona activitatea de cercetare  în ariile de cercetare dedicate științelor politice, relațiilor internaționale, studiilor europene și științelor cu care acestea interacționează în mod interdisciplinar, cu orientarea principală a activităților sale spre asigurarea suportului științific necesar activităților didactice desfășurate de către Departamentul de Relații Internaționale, Științe Politice și Studii de Securitate.

În cadrul Centrului de Cercetare în Științe Politice, Relații Internaționale și Studii Europene îşi desfăşoară activitatea cadre didactice universitare, cercetători, studenţi doctoranzi şi masteranzi de la Universitatea Lucian Blaga din Sibiu precum şi cercetători asociaţi.

Laboratoare de cercetare din structura centrului

Laboratorul pentru analiza conflictului transnistrean

Spre pagina LACT 

Director: conf. univ. dr. Eugen Străuțiu

Scopul organizării și activității LACT este cel de  a iniția, coordona și valorifica proiecte de cercetare științifică referitoare la cauzele, formele de exprimare, stadiul și perspectivele conflictului  transnistrean.

Laboratorul pentru cercetarea securității umane    

Scopul organizării și activității LUS este de inițiere, coordonare și valorificare a unor proiecte de cercetare științifică referitoare la domeniul securității umane (la nivelurile individual, al comunității umane, statal și suprastatal).

Activități ale centrului

  • Organizarea de conferințe, workshopuri, mese rotunde și seminarii

  • Publicarea rezultatelor cercetării științifice în volume, în publicațiile științifice proprii (revista „Studia Securitatis” și volumul conferiței internaționale anuale „Științe Politice, Relații Internaționale și Studii de Securitate”), în publicațiile științifice ale partenerilor, în alte publicații de profil;

  • Organizarea de stagii de cercetare.